Cum s-a îmbunătățit viața clienților care au ales Programul Manifest your Gifts?
- Testimonial de la Edina

”Îmi amintesc mereu cu drag prima noastră discuție. Totul a venit de la sine pentru că ai creat un spațiu de siguranță unde să mă expun cu nevoile mele. Îmi doream o direcție care să-mi ofere stabilitate, siguranță și disciplină. Țin minte că mi-ai spus “pune lumina pe calea ta”. Nu cred că am înțeles exact la ce făceai referire atunci, dar acum am înțeles că, renunțând la control, m-am lăsat avută în grijă și am devenit EU SUNT. Calea noastră este luminată, noi trebuie doar să nu ne lăsăm distrași de stimuli.
De atunci, am mult mai multă claritate asupra scopului pe care îl am de îndeplinit. Este o diferență de gândire. La început, totul a fost dintr-un spațiu de control, unde cu cât îmi doream să ating mai mult un obiectiv sau o schimbare, cu atât mi se părea mai greu. Până am învățat să accept să fiu, de acolo a început magia. Lucrurile care rezonează cu cine și ce ești vin spre tine, se creează oportunități care să servească îndeplinirii scopului tău. Magie pură!
Lucrurile s-au așezat ca într-un puzzle. Sincer, ești prima persoană căreia îi scriu când am parte de o revelație despre mine sau despre un proces. Mulțumesc și îți sunt recunoscătoare.”
Dacă te-a inspirat povestea Edinei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Ioana
Amintindu-mi de prima discuție cu tine, îmi doream să fac ordine și să găsesc sens în drumul meu profesional, precum și să îmi recapăt energia și încrederea în mine.
Acum sunt pe un drum profesional nou, care înglobează multe dintre realizările și experiențele mele din ultimii ani. Sunt mai răbdătoare cu mine și mai curioasă în fața a tot ceea ce trăiesc, simt și aleg.

În timpul procesului, am închis activitățile (de business) care îmi aduceau greutăți financiare și personale și am devenit Global Communication Manager. Am pornit pe noul drum profesional cu încântare și sentimentul că am puterea de a îndeplini noul rol. Reușesc să manifest mai multă înțelegere, răbdare și încurajare față de mine însămi în fața provocărilor.
Am învățat că merit să fiu la egalitate cu cei din jurul meu și cum să mă poziționez astfel. Am descoperit că am o mare nevoie de compasiune și iubire și că sursa lor principală pot fi chiar eu. Am învățat că, uitându-mă cu atenție în interiorul meu și dându-mi voie să simt și să stau cu ceea ce simt până ajung la o semnificație clară, pot produce schimbări intuitive incredibile.
Apreciez blândețea și empatia ta, capacitatea de a ghida firesc lumina, claritatea, limpezimea și armonia în procesul de coaching. Găsesc remarcabil cum emani pace interioară și o pui în spațiul împărțit cu clientul, astfel încât ea devine parte din sesiune. De asemenea, apreciez răbdarea și atenția deplină pe care le aduci cu tine de fiecare dată, făcând să pară ușor și firesc să le oferi – deși sunt unele dintre cele mai dificil de pus într-o relație.
În relația de coaching cu tine, mă simt BINE și ‘EU și doar atât, aici și acum’ – iar ambele pentru mine sunt stări greu de obținut, pe care nu am reușit să le mențin în relațiile anterioare cu specialiști.
Un cuvânt care te definește este SENS. Super-puterea ta este de a descoperi sensul.
Dacă te-a inspirat povestea Ioanei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Irina

Îmi amintesc că în prima noastră discuție despre coaching m-am gândit că dacă îmi voi schimba profesia, mă voi simți mai bine. Simțeam nevoia să fug de copleșirea emoțiilor pe care le ignorasem până atunci.
Voiam o schimbare, pentru că așa nu mai puteam să le duc. Erau prea multe „bălării” în sufletul meu.
Am relații mai bune cu cei din jurul meu, atât pe plan personal, cât și profesional. Am început să înțeleg și asta se manifestă în toate aspectele vieții mele. Am mai multă răbdare cu situațiile pe care le întâlnesc și încep să mă înțeleg pe mine și pe cei din jurul meu.
Unul dintre cele mai importante rezultate pentru mine a fost că am reușit să îmi înțeleg furia și să o transform din distructivă în productivă. Am reușit să fiu mai blândă cu mine, implicit cu cei din jurul meu. Mi-am atins obiectivele pe care mi le-am stabilit la începutul procesului.
Am învățat că totul este despre cum privesc eu situația, nu despre ceilalți.
Mă simt confortabil în relația de coaching cu tine. Blândețea și deschiderea cu care intri în provocări sunt remarcabile. Dacă ar fi un cuvânt care te-ar defini, ar fi Superwoman 😊. Dragostea cu care îți desfășori activitatea este evidentă.
Aș povesti tuturor celor care sunt cu moralul la pământ că există metode de a te ridica, trebuie doar să vrei să muncești cu tine. I-aș spune că ar intra în cea mai bună școală a vieții. Lecțiile pot fi un adevărat haos inițial, însă Anca îți va fi alături și te va ghida până vei ajunge la înțelegere. Dacă vei avea nevoie de susținere între sesiuni, își va face timp și te va asculta. Îți va da exerciții pe care să le faci și singură, lucrul individual fiind un ajutor în ridicarea stimei de sine. Anca creează un spațiu ca să îți găsești drumul tău.
Dacă te-a inspirat povestea Irinei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Ema

La începutul procesului de coaching îmi doream să am mai mult timp și să găsesc un scop clar în viața mea.
De atunci, am găsit puterea de a crea rutine care mi-au permis să câștig timp și, pot spune că mi-am găsit scopul – acel vârf de munte de cucerit.
Acum las viața să se așeze mai mult, mă aliniez, apoi acționez. Anul acesta a fost cu adevărat transformațional. Mi-am dat voie să fiu, am câștigat timp prin crearea unor rutine benefice mie, am finalizat cursuri, mi-am lansat blogul visat și scriu în primul rând pentru mine, apoi pentru acei oameni care simt ca mine. M-am așezat pe mine… în mine.
Rezultatele tangibile sunt clare: am creat rutine care mi-au adus mai mult timp, am finalizat cursuri importante și mi-am lansat blogul, scriind cu pasiune și scop.
Am învățat că viața nu poate fi controlată, dar acțiunile mele pot fi ghidate cu atenția cuvenită. Am această putere în mine și o pot da mai departe.
Apreciez la tine capacitatea de a ghida și inspira cu blândețe și claritate. Găsesc remarcabil modul în care aduci pace și armonie în sesiunile noastre, făcându-mă să mă simt în siguranță și sprijinită. În relația de coaching cu tine, mă simt bine și încrezătoare, știind că pot fi eu însămi și că primesc sprijinul necesar pentru a-mi atinge obiectivele.
Un cuvânt care te definește ar fi “Inspiratoare”.
Super-puterea ta este de a descoperi și a pune în lumină potențialul celorlalți.
Aș povesti despre programul de coaching prietenilor mei care caută claritate și sprijin în viața lor. Le-aș spune că acest program m-a ajutat să îmi găsesc scopul și să creez rutine care mi-au transformat viața.
Dacă te-a inspirat povestea Emei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Mădălina

Amintindu-mi de intenția cu care am intrat în proces, îmi doream să am o relație și o familie, să mă împlinesc și pe plan personal.
Acum la finalul procesului am o relație fericită și sunt împlinită pe toate planurile. Sunt mult mai liniștită, am încredere în viitor pentru că am o idee despre cum va fi, am mai multă claritate și mă simt fericită și împlinită.
Am reușit să fiu în armonie cu mine și cu ceea ce îmi doresc și să fiu focusată pe ceea ce îmi doresc, iar asta m-a ajutat să îmi ating scopul de a alege persoana potrivită pentru mine și de a avea o relație sănătoasă și fericită. Am reușit să am o viziune clară asupra a ceea ce îmi doresc și asta m-a ajutat să merg țintit în acea direcție și să atrag în viața mea persoana potrivită.
Cele mai importante rezultate pentru mine au fost claritatea în ceea ce îmi doresc și împlinirea pe toate planurile vieții mele.
Am învățat că schimbarea vine cu rezistență și că nu este întotdeauna un proces lin, ci vechile obiceiuri și mindset-ul vor încerca întotdeauna să rămână la putere. Schimbarea vine cu perseverență, cu alegerea conștientă în fiecare zi a ceea ce vreau să fiu și ceea ce vreau să simt sau să experimentez.
Apreciez mult cum reușești să te conectezi cu mine și să rămâi prezentă și calmă în orice situație. Știu că am avut momente de rezistență în proces, dar tu ai rămas un stâlp de susținere și ai făcut asta foarte bine. Felicitări! Este remarcabil cum vezi procesul și cum reușești să vezi din ansamblu ce se întâmplă în proces. Mă simt tare bine că pot să fiu eu, pot să spun orice, pot să mă dezvălui cu bune cu rele. Cuvântul pentru tine: ești magiciană. M-ai condus într-un proces de coaching în care eu am reușit ceea ce nu am crezut că voi reuși vreodată.
Aș povesti oricui are nevoie să obțină ceva ce pare imposibil de obținut despre programul tău de coaching.
Dacă te-a inspirat povestea Mădălinei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Ana-Maria

În prima noastră întâlnire, mă simțeam foarte debusolată. Îmi doream să simt liniște în suflet și în gânduri, să simt că sunt prezentă în viața mea. În alergătura de zi cu zi, nu mă bucuram cu adevărat, eram ruptă de prezent, mereu într-o moară a gândurilor. Îmi doream să obțin claritate asupra gândurilor mele, claritate asupra valorilor mele pentru a mă putea ghida și a face alegeri în armonie cu ele.
Mi-am dorit foarte mult să găsesc un echilibru între job, viața mea personală și business-ul meu, în așa fel încât să nu mă simt epuizată. Voiam să fac totul cu plăcere, din inimă, cu iubire și cu scop. Căutarea mea cea mai profundă a fost aceea a scopului meu, a menirii mele în viață. Prima mea discuție cu tine a fost despre simțirea faptului că viața mea și rostul meu aici sunt mai mult decât mersul la job și obținerea lucrurilor materiale. Îmi doream să pot întregi părticele din mine, mă simțeam descompusă. Voiam să mă iubesc și să mă prețuiesc pe mine pentru a putea da iubire celor din jurul meu. Mă vedeam mereu pe margine, uitându-mă la oameni sau în centrul oamenilor, dar nu eram cu ei împreună. Credeam despre mine că nu știu cum să leg conexiuni reale, simțeam că îmi lipsește ceva. Îmi doream să învăț să ascult și să mă implic chiar și în acele “trăncăneli” ce păreau o pierdere de timp pentru mine, dar poate importante pentru oamenii din viața mea. Îmi doream să fac din business-ul meu o prioritate, un business de o viață.
Acum, mă simt renăscută. Sunt liniștită, sufletul îmi este adunat, gândurile îmi sunt clare și așezate. Știu ce vreau să fac și mi-am descoperit valorile cu ajutorul tău. M-am mutat într-un oraș nou, job nou, casă nouă. Am plecat dintr-un mediu toxic în care am stat 5 ani și am reușit să găsesc acel echilibru între viața personală, business și job. De la un program de a lucra 6 zile din 7, lucrez acum doar 4 din 7, punând focus și energie pe ceea ce este cu adevărat important pentru mine. Am atras oameni frumoși în viața mea și în echipa mea, business-ul meu a început să crească puțin câte puțin odată cu mine. Simt că îmi este drag de mine, mă prețuiesc și mă cuprind cu iubire, ceea ce nu se întâmpla înainte. Dacă înainte simțeam că îmi lipsește ceva pentru a putea lega conexiuni reale, era pentru că nu eram conectată cu mine. Acum simt că m-am conectat cu mine și, ca urmare, nu mai depun niciun efort forțat pentru a mă conecta cu cei din jur; se simte natural.
Trăncănelile cu cei din jur mă fac să zâmbesc și îmi aduc aminte de cum și eu o fac. Cea mai importantă împlinire sufletească a mea acum este aceea că simt cu adevărat că mi-am descoperit menirea în viață, scopul meu cel mai măreț, drive-ul meu în viață. Trăiesc în armonie cu mine și cei din jurul meu, mă simt cu adevărat conectată în prezent și mă bucur extraordinar de el.
Nu mai las gândurile negative și panica “aoleo, ce fac?” să ia controlul acțiunilor și stării mele. Reușesc să le văd și să le dau deoparte, găsind soluții dintr-o stare de liniște și calm. Fac lucrurile ce îmi plac și îmi aduc valoare și împlinire. Nu le mai amân în defavoarea a ceea ce trebuie să fac, ci învăț să mă organizez.
Am reușit să fiu în armonie cu mine și cu ceilalți. Mi-am găsit scopul în viață, de ce-ul meu real. Am avut înainte multe tentative de a ține un detox și nu reușeam, mă refugiam în mâncare. Însă acum am reușit să îl urmez fără ca măcar să simt nevoia să trișez vreun moment și am slăbit 4 kg.
Am învățat că sunt un om blând și plin de iubire, însă acționam punându-mi o armură de parcă fiecare zi era o luptă și eu trebuia să îi fac față. Nu lăsam să curgă în afară ceea ce sunt cu adevărat. Am învățat despre mine că îmi place enorm liniștea și pacea. Am învățat să mă ascult, să fiu blândă și cu mine. Am învățat că sunt capabilă să găsesc soluții fără să mă agit, ci în calm și claritate.
Ești blândețea întruchipată, Anca. Sunt profund recunoscătoare pentru faptul că mi-ai ghidat pașii cu iubire și răbdare în locuri din mine în care nu mai fusesem niciodată. Mă simt cu adevărat într-un spațiu de încredere cu tine, în care pot spune tot ce simt fără a mă simți judecată, fără rețineri, și în care simt că sunt ținută de mână permanent în călătoria mea.
Pentru mine, superputerile tale sunt lumina și blândețea. Ești un om lumină. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să te definească, pentru mine ești lumina. Sunt profund recunoscătoare că ești parte din călătoria mea!
Aș spune despre tine și programul de coaching oricui simte că are nevoie de direcție, claritate și suport în orice arie a vieții. Unei prietene i-aș împărtăși experiența mea și faptul că ești cea mai potrivită persoană în mâinile căreia să își pună încrederea, că va primi tot suportul necondiționat pentru găsirea armoniei. Susținerea ta pentru mine a reprezentat ancora mea de a rămâne conectată și focusată pe ceea ce îmi doream să îmbunătățesc în viața mea de la o sesiune la alta și să implementez în viața mea tot ceea ce îmi propuneam. În timpul sesiunilor, susținerea ta m-a ajutat să descopăr răspunsurile de care aveam nevoie pentru a aduce armonie în viața mea.
Dacă te-a inspirat povestea Anei-Maria, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Ramona

Amintindu-mi de prima discuție cu tine despre coaching, îmi doream să mă iubesc sincer și să fiu reală. De atunci, viața mea s-a îmbunătățit, acum văd posibilă cu adevărat schimbarea. Acum gândesc, simt și acționez diferit: am învățat să respir înainte, să privesc cu blândețe și să ascult.
Cele mai importante rezultate pentru mine au fost că am învățat să spun nu, să mă îmbrățișez, să fiu mai aproape de propria iertare și să simt. Mi-am atins obiectivele pe care mi le-am stabilit la începutul procesului.
În acest proces, am învățat că sufăr eu însămi de ipocrizie și, după ce am recunoscut asta, a venit multă eliberare.
Sunt atât de recunoscătoare pentru modul tău de a mă îndruma și apreciez tot ce ești tu ca om, îmi aduci lumină în viață.
Dacă te-a inspirat povestea Ramonei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Claudia

Amintindu-mi de prima discuție cu tine despre coaching, trebuie să recunosc că nu mai știu exact cum a fost, dar îmi aduc aminte că primele 3-4 sesiuni au fost epuizante deoarece m-au ajutat să conștientizez blocajele mentale și emoționale pe care le aveam. Atunci îmi doream să fiu apreciată prin ceea ce fac, să am un salariu mai mare la un job, într-o altă companie. În plus, vroiam să transform pasiunile mele în două hobby-uri de tip business.
Viața mea s-a schimbat mult în bine. Culmea, am rămas în aceeași companie, am primit o creștere salarială, am început să fiu apreciată pentru ceea ce fac și am primit câteva colaborări în viața personală. În plus, pasiunile mele au început ușor, ușor să arate ca două mici businessuri.
Sunt mult mai încrezătoare în gândurile și acțiunile mele. Mă simt împăcată și încerc să nu mai intru în rolul de victimă. Am un scop, obiective, pe care vreau să le ating dar, în același timp, să mă bucur de proces.
Am reușit să conștientizez starea de victimă în care mă aflam și să o diminuez în multe momente în care mă aflu în prezent. Am obținut o creștere salarială, am dezvoltat cele două businessuri personale, am devenit încrezătoare și hotărâtă în forțele mele, și nu mai aștept să fiu apreciată pentru fiecare acțiune pe care o fac. Acum pot să fac acțiuni pentru că vreau, nu pentru că trebuie.
În acest proces, am învățat că ceea ce se întâmplă în exteriorul meu este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul meu. Să nu forțez lucrurile să se întâmple. Ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla! Să nu îmi fie frică să încerc din nou, deoarece nu voi începe de la zero, ci din experiență.
Apreciez căldura și sinceritatea pe care le transmiți, deschiderea pe care o ai față de oameni și că nu pui etichete de la prima întâlnire. Mă simt într-un spațiu de ocrotire. Însemni prea multe pentru a mă rezuma la un singur cuvânt. Aș spune că ești nucleul unui câmp de flori de vară cu păsărele și insecte într-o zi senină și soare blând. Ești o îmbrățișare sinceră.
Am povestit soțului și sper că în curând să te contacteze pentru a stabili prima sesiune de coaching cu tine. Te-am recomandat pentru că ești un om minunat. Am apreciat la tine căldura și deschiderea pe care mi le-ai transmis. Ai creat un spațiu în care m-am simțit protejată, fără critică. Ai reușit să scoți la suprafață blocajele pe care le aveam și, conștientizându-le, am reușit să le depășesc.
Dacă te-a inspirat povestea Claudiei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Mihaela

La prima discuție cu tine despre coaching, îmi doream să îmi dau seama ce fac greșit și să trec peste barierele sentimentale legate de nemulțumirile celor din jur, în special ale mamei.
De atunci sunt împăcată cu mine și în relația cu mama mea, mă simt mai puternică.
Acum simt mai multă stabilitate în discuțiile noastre. Atunci când discut cu oamenii, îmi aduc aminte de discuțiile cu tine și încerc să mă temperez (încă extrem de greu, mai ales la termene).
Cele mai importante rezultate pentru mine sunt că acum mă simt un om matur când discut cu mama, comunicarea este mult mai pozitivă și abia aștept să îi pot întoarce tot ce a făcut ea pentru mine.
În acest proces, am învățat că sunt o persoană faină și am tot ce îmi trebuie pentru a avea o viață superbă.
Apreciez la tine că ești persoana perfectă pentru a mă ajuta să mă cunosc mai bine și să îmi rezolv problemele personale la care nu găsesc răspuns.
Dacă te-a inspirat povestea Mihaelei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Mona

Îmi doream să fiu în controlul emoțiilor mele, mai ales a furiei pe care o manifestam față de fetițele mele și soț. De atunci, m-am iertat pe mine și pe cei care mi-au greșit, am învățat să mă iubesc și să mă apreciez și am o pace și o liniște interioară pe care o râvneam de foarte mult timp. M-am aliniat cu mine și cu ceea ce îmi doresc și mă face cu adevărat împlinită.
Gândesc mai optimist, iau lucrurile negative așa cum sunt, fără să am monologul interior catastrofal și auto-învinovățitor. Mă simt mai liberă, mai voioasă. Nu simt presiune nici la noul job, nici în parenting.
Cele mai importante rezultate pentru mine au fost că am reușit să-mi gestionez furia și să nu o mai revărs asupra fetelor mele, fiind conștientă că ceea ce îmi declanșează furia sunt lucruri din trecutul meu care o declanșau și pe mama mea. Aleg să respir adânc și să acționez altfel decât din instinct.
Am slăbit 7 kg în 2 luni. Am reușit să comunic și să mă deschid față de soțul meu prin discuții zilnice în care îi spun cum m-am simțit și el mie. Mi-am tăiat cordonul ombilical față de mama mea și am decis să gândesc și să trăiesc un eu autentic.
Mi-am schimbat jobul stresant și neîmplinitor cu unul nestresant, part-time, complet remote, astfel încât să pot fi și o mamă apropiată și implicată în viața fetelor. Am avut prima ieșire la munte de un weekend întreg fără copii, doar eu și soțul meu, de aniversarea căsătoriei noastre. Am început să călătoresc și să vizitez țara noastră.
Am început să am un drag și un chef de viață pe care îl pierdusem.
Am învățat că, indiferent cum sunt, cu bune și rele, blândețea și iubirea de sine sunt vindecătoare. Am aflat despre mine că am calități pe care nu le recunoșteam, am descoperit că am puteri nebănuite în mine.
Apreciez că ai crezut în mine mai mult decât am crezut eu în mine. Mi-a plăcut faptul că m-ai ajutat să îmi asum procesul cu perseverență, sesiune după sesiune, că mi-ai dat teme și că între sesiuni te asigurai că sunt pe drumul cel bun. A fost foarte important că ai crezut în mine și că ai fost acolo să vorbim și între sesiuni, în momente grele din proces.
Dacă te-a inspirat povestea Monei, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la S.

Prima parte a procesului
Am început dorindu-mi foarte mult să elimin din stresul zilnic, mai ales cel de la serviciu și să cresc încrederea în mine. De atunci, am devenit mai curajoasă și am căpătat mai multă încredere în mine. Relationez și comunic mai ușor atât cu persoanele apropiate, cât și cu cele mai puțin cunoscute. Am aflat că există “tratament” pentru orice “durere”.
Nelinistile care provin din situații legate de serviciu au devenit mai suportabile, le temperez mai ușor prin faptul că îmi spun că voi rezolva problemele care le cauzează. Mă simt mai capabilă decât înainte, iar atunci când mă confrunt cu o teamă, încerc să identific de unde apare și cum o pot combate.
Cele mai importante rezultate pentru mine au fost că am reușit să spun ce gândesc, chiar și unei persoane care mă intimida și pe care o consideram superioară mie. Am reușit să conduc mașina cu mai multă relaxare. Am reușit să comunic mai bine și cu cei din jurul meu și să nu mă mai simt inferioară. Am învățat că, deși furia nu este o emoție pozitivă, eu am nevoie (momentan) de ea și este în regulă să fiu furioasă.
Am învățat că sunt normală, că stările prin care trec nu mă definesc ca persoană și că emoțiile, odată gestionate, îmi îmbunătățesc viața, îmi aduc mai multă relaxare și mă ajută să descopăr și mai multe lucruri noi despre mine.
Cred că ești un coach desăvârșit care excelează în acest rol prin felul în care reușești să mă faci să mă deschid, prin siguranța pe care mi-o oferi în cadrul fiecărei sesiuni, prin susținerea continuă și prin empatia pe care mi-o arăți. Cred că seninătatea este un cuvânt care te descrie foarte bine. Super puterea ta constă cel mai probabil în abilitatea de a te conecta cu oamenii.
Le-am povestit prietenelor cât de mult ajută doar să vorbești despre anumite lucruri și cum rezolvarea vine uneori mai târziu, când nu te aștepți. Le-am spus despre puterea ta de a ajuta oamenii să se deschidă, să povestească fără să se simtă judecați. Le-am spus cât de smart ești și cât de bună ești în job-ul tău.
#### A doua parte a procesului
La început, îmi doream să fiu mai puțin stresată, să am mai multă încredere în mine și să relaționez și să comunic mai ușor cu cei din jurul meu. Acum, s-au îmbunătățit relațiile cu cei din jurul meu, atât la serviciu cât și cu persoanele apropiate. Comunic mai ușor cu (…) și el cu mine. Ne conectăm mult mai ușor unul cu celălalt. Am mai multă speranță și încredere că viața mea merge spre mai bine.
S-a schimbat modul în care mă raportez la situațiile care mă fac să mă simt inconfortabil astfel încât situațiile nu mai par atât de dificile și nu mai generează atâta emoție. Am învățat să îmi accept neputințele și am realizat că stările de neliniște se mai estompează dacă mă gândesc că “asta sunt eu, am intenție bună, fac tot ce ține de mine și de acum mingea e în terenul celălalt“. Am învățat să fiu mai prezentă și mai atentă la stările mele și să mă pregătesc în avans cu gânduri și intenții bune față de mine și față de ceea ce urmează să se întâmple.
Mi s-a clarificat că port mai multe pălării, că joc mai multe roluri și este important să fac deosebire între ele. Faptul că reușesc să mă conectez mai bine cu mama, că reușesc să port discuții cu ea fără să mă neliniștesc, fără să ne supărăm. În general, mă simt mai bine în papucii mei, nu mă mai judec atât de mult și începe să îmi placă mai mult de mine.
Am învățat că am toate resursele și capabilitățile necesare pentru a face față oricărei situații, că atunci când am grijă de mine și de nevoile mele se naște un spațiu de empatie și de iubire de sine și atunci devine natural să ofer și eu mai departe.
Este remarcabil faptul că ai această super putere de a te conecta cu mine și de a mă face să mă simt confortabil chiar și atunci când săpăm adânc în cele mai adânci vulnerabilități. Îmi place extrem de mult cum vorbești, cum te exprimi, ești caldă, smart și witty și mă inspiri foarte mult.
Dacă te-a inspirat povestea lui S., te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!
- Testimonial de la Monica

Am intrat în program pentru că îmi doream să pot face ceea ce simțeam că vreau, nu neapărat ce gândeam că e bine să fac. Viața mea s-a îmbunătățit fiind mult mai liniștită și împăcată cu mine. Acord mai mare atenție la ceea ce simt și iau decizii într-un timp mai scurt.
Am fost uimita să învăț ce înseamnă un comportament preluat și să descifrez ceea ce vreau de fapt. De aici, rezultatele au fost că iau decizii mai rapid și sunt detașată de rezultat, înțelegând ce importantă este călătoria. Mi-am atins obiectivele pe care mi le-am stabilit la începutul procesului.
Am învățat să am mai multă încredere în mine. În acest proces, am descoperit că propria dezvoltare și evoluție sunt foarte importante pentru mine. Apreciez la tine deschiderea și ușurința cu care înțelegi și mă porți în labirintul întrebărilor. Nu pare că pui accent pe traseul pe care merg, dar pare că știi exact unde voi ajunge și asta îmi dă siguranță și încredere că sunt pe drumul cel bun. Mă simt ca la o cafea cu o veche prietenă. Tu EȘTI. Tu ÎNȚELEGI și Îți PASĂ.
Vorbesc despre acest program celor cu care pot vorbi despre mine sau despre dezvoltare personală. Le spun că merită să încerce, indiferent de ce își doresc.
Dacă te-a inspirat povestea Monicăi, te invit să povestim ce schimbare vrei să manifești în viața ta!